top of page
Complex Sportiv Titan

Două sporturi care garantează siguranța copilului tău


În secolul XXI, copiii sunt mult mai libertini, iar regulile de parenting se diferențiază radical față de modelele care se aplicau în trecut. Conform specialiștilor, cei mici devin independenți de la vârste mult mai fragede. Psihologii sunt de părere că părinții pot contribui decisiv la dezvoltarea armonioasă și sănătoasă a independenței copilului lor prin activități sportive, care au rolul de a preveni eventuale tragedii. În plus, activitatea fizică este extrem de benefică pentru cel mic, deoarece crește capacitatea lui de memorare și de comunicare, dar îi dezvoltă și valori precum disciplina, concentrarea sau răbdarea.


Înotul

Nu durează mult ca juniorul tău să crească de la bebelușul care abia merge de-a bușilea la adolescentul care își dorește să plece la mare sau la piscină doar cu prietenii. Astfel, este esențial să începi pregătirile încă din primii ani de viață.



Potrivit specialiștilor, este absolut crucial ca cei mici să știe să înoate, deoarece, tot mai des, se întâmplă tragedii legate de înec. Conform datelor din întreaga lume, înecul este a doua cauză de mortalitate la copiii între 0 și 14 ani. Din acest motiv, te încurajăm și pe tine să-ți înscrii copilul la cursurile de înot. Chiar și dacă îl practică doar acum, se va bucura beneficii pe tot parcursul vieții, asigurându-i un viitor în siguranță atunci când alege să își petreacă timpul în apă sau în jurul apei.


„N-am învățat de mic să înot, dar mi-am trăit întreaga copilărie pe malul Mureșului, unde mergeam cu copiii din zonă la înot, fără a fi pregătit. Până într-o zi, pe vremea când aveam 8-9 ani, iar bunica mea i-a spus tatălui meu că nu voi mai putea merge niciodată pe malul râului, dacă nu învăț să înot. După această discuție, tatăl meu a luat atitudine și m-a înscris la cursuri de înot. Ulterior, am mers și la cursurile de polo pe apă și iată-mă acum, în postura de antrenor de înot. Din punctul meu de vedere, înotul este un sport care salvează vieți. Chiar și acum, după atâția ani, îi mulțumesc bunicii mele, dar și tatălui meu pentru că mi-au oferit șansa să practic o activitate sportivă care îmi oferă beneficii fizice, emoționale, dar și siguranță.” – spune Mihai Oprea, antrenor înot


Kickboxing

Dacă cauți un sport care să îi întărească rezistența, flexibilitatea și puterea copilului tău, află că kickboxing-ul este o variantă excelentă. Mai mult decât atât, acest exercițiu îi asigură siguranță, atunci când se află într-un pericol iminent. În afară de faptul că este o modalitate excelentă prin care copilul tău își poate petrece timpul, cursurile de kickboxing reduc și eliberează stresul.



„De foarte multe ori, am văzut la baza noastră sportivă, copii cu sentimente de furie și fustrare care veneau la cursurile de kickboxing, iar în urma antrenamentelor, acestea dispăreau ca prin minune. În definitiv, este un sport care îi oferă copilului un exercițiu la nivelul întregului corp, în timp ce învață mișcări de auto-apărare simple. În discuțiile mele cu antrenorii de kickboxing, aceștia spun mereu că îi ajută pe cei mici să se simtă mai puternici și încrezători.” – spune Mihai Oprea, antrenor înot

Constuiește un viitor în siguranță pentru copilul tău! Vezi aici abonamentele disponibile la Complex Sportiv Titan.

Comments


bottom of page